Toţi ne naştem, şi o viaţă ducem,
Cărând în spate a vieţii povară,
Dar când vine vremea, cu toţii ne ducem.
Lăsând deoparte munca de la vară.
În urma noastră ce rămâne oare?
Rămâne viaţa, clipa, plimbarea de seară?
O mică amintere în a ta minte doară?
Sau a noastre scrieri, ca un pierde-vară?
Cred că nimic din astea nu păstrează însă
Miile de gânduri ce-n viaţă-adunăm
Toate se duc ca flacăra aprinsă
În vânt lumânarea când abandonăm.
Nu, n-am să mor!
by iullyan
via Gând licitat
Te-am văzut
Pe un blog.
Te-am plăcut
Începem dialog.
Ne mutăm
De pe blog,
Avansăm
Să avem un epilog.
Eşti frumoasă,
La interior
Nici nu-mi pasă,
La exterior.
Simt fluturi,
Cănd ai un nou post
Oricât de anost.
by Iullyan
Decebal era un rege
Peste mari triburi de daci
Şi el a putut direge
Victoria romanilor sfadaci.
Şi cum capul plecat,
Sabia nu-l taie
Dar cu uşurinţă
Lanţul înconvoaie,
Regele s-a sinucis.
Traian s-a uitat cruciş,
Şi a adus legiunea
Să-şi atingă pasiunea.
Astfel un nou popor
Da pământului roade
Nefiind nici cerşetor
Fiind însă cumsecade.
Traian era împărat
Peste imperiul mare
Şi din al său palat
Era de neegalat.
Roma era un imperiu
Şi-n al său climacteriu
Subordona Europa
Şi continua a telescopa.
Din aste popoare
Al nostru apăruse
Şi plin de stupoare
Tot atunci murise.
Astăzi nuş’ ce-a mai rămas
Că noi plecăm capul
Că nu văd a fi urmaş
Acceptând lanţul.
Trebuie să ne amintim
Ai cui urmaşi suntém
Într-un ceas ultim
Să scăpăm de exantem.
Să ne deşteptăm
Acum sau niciodată
Şi să arătăm
Geneza noastră toată.
Inspirat dintr-o poezie veche pe care ar trebui să ne-o amintim.
by Iullyan
Unde ţinteşti?
Spune-mi cine eşti!
Care e ţinta ta
În lumea asta rea?
Cu toţii avem ţinte
Cât mai sus cuprinse
Luna este ţinta mea
Că pe ea s-ajung aş vrea
Cu cât mai sus ţinteşti,
Cu cât mai mult doreşti
Aia o să primeşti.
Cu cât eşti mai pesimist
Şi umbli toată ziua trist
Cu-atât nu vei evolua
Şi vei spune că lumea-i rea.
Iullyan 