by Iullyan
Decebal era un rege
Peste mari triburi de daci
Şi el a putut direge
Victoria romanilor sfadaci.
Şi cum capul plecat,
Sabia nu-l taie
Dar cu uşurinţă
Lanţul înconvoaie,
Regele s-a sinucis.
Traian s-a uitat cruciş,
Şi a adus legiunea
Să-şi atingă pasiunea.
Astfel un nou popor
Da pământului roade
Nefiind nici cerşetor
Fiind însă cumsecade.
Traian era împărat
Peste imperiul mare
Şi din al său palat
Era de neegalat.
Roma era un imperiu
Şi-n al său climacteriu
Subordona Europa
Şi continua a telescopa.
Din aste popoare
Al nostru apăruse
Şi plin de stupoare
Tot atunci murise.
Astăzi nuş’ ce-a mai rămas
Că noi plecăm capul
Că nu văd a fi urmaş
Acceptând lanţul.
Trebuie să ne amintim
Ai cui urmaşi suntém
Într-un ceas ultim
Să scăpăm de exantem.
Să ne deşteptăm
Acum sau niciodată
Şi să arătăm
Geneza noastră toată.
Inspirat dintr-o poezie veche pe care ar trebui să ne-o amintim.
Iullyan 